Anchetă la Vâlcea, după ce o fetiță de 12 ani, însărcinată, a ajuns în stare gravă la spital

Anchetă la Vâlcea, după ce o fetiță de 12 ani, însărcinată, a ajuns în stare gravă la spital
Publicat: 19/02/2018, 12:43
Actualizat: 26/03/2019, 00:08

Directorul Spitalului Județean de Urgență Râmnicu Vâlcea, medicul Dan Ponoran, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că fetița, de etnie romă, a ajuns la unitatea medicală duminică, în stare gravă, fătul fiind deja mort.

„Este vorba despre o fetiță în vârstă de 12 ani, însărcinată, cu apoplexie utero-placentară. I s-a făcut cezariană de urgență pentru că fătul era deja mort, fiind vorba despre o sarcină neurmărită. Pacienta este stabilă, internată în secția de reanimare”, a afirmat Ponoran.

Polițiștii din Vâlcea au deschis un dosar penal, în acest caz, fiind făcute cercetări pentru act sexual cu un minor.

„Colegii s-au sesizat pentru act sexual cu un minor și efectuează cercetări în acest caz. Așteptăm să vedem care vor fi concluziile”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Sandra Dăscălete.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Proprietarii de mașini trebuie să anunțe Primăria. Se depune formular și se achită taxă. Zero...
Locurile în care șoferii greșesc fără să-și dea seama. Poliția abia îi așteaptă
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină